Şi-au pierdut mama la naştere! Scrisoarea EMOŢIONANTĂ a unei fetiţe de 12 ani, despre frăţiorul ei bolnav

Mii de multumiri doamnei Roxana Gagiu si redactiei ROMANIA TV.net
Marian a venit pe lume într-o zi sfântă. Pe 15 august, în urmă cu 7 ani, o tânără de 23 de ani i-a dat naştere cu preţul propriei vieţi. După ore de chin, băieţelul s-a născut cu şanse minime de supravieţuire. Lăsată să se zbată în chinurile naşterii pentru că medicul care se ocupase de sarcină trebuia să-şi serbeze fiica, tânăra mamă a închis ochii pentru totdeauna lăsând în urmă doi copii: o fată de cinci ani şi un băieţel cu handicap grav. Bunica celor doi copii este astăzi mamă pentru cele două suflete condamnate. Povestea lor este cutremurătoare şi demnă de un scenariu de film, o dramă a secolului XXI.

Durere fără margini, întrebări fără răspuns şi o copilărie furată mult prea devreme. Andreea are doar 12 ani şi o poveste cutremurătoare. Fetiţa şi-a pierdut mamă când avea doar 5 ani, într-o zi de miercuri, într-un spital din Olt. La 10 jumătate dimineaţa, mama ei ajungea în spitalul din Calafat pregătită să aducă pe lume un băieţel. A născut după câteva ore de chin cu preţul propriei vieţi. Medicul care a monitorizat cele nouă luni de sarcina a considerat, în acea zi, că este important să-şi serbeze fiica şi a lăsat tânăra mămică în grija asistentelor. A plecat din spital în jurul prânzului şi s-a întors seara după numeroase telefoane. A fost în zadar. Prea târziu! Gabriela Geambașu a murit după ce a adus pe lume un băieţel de 4.300 de grame. "A avut ruptură uterină cu şoc hemoragic. 23 de ani avea nora mea. Era o fată slăbuţă, cu părul lung. Întotdeauna avea zâmbetul pe faţă. Chiar dacă era supărată, ea tot timpul zâmbea. Era o fată foarte bună", spune cu lacrimi în ochi soacra tinerei.

Durerea a fost de nedescris pentru toată familia. Era de neconceput ce se întâmplase. Totul căpătase alt sens, viaţa lor avea să se schimbe din acel moment pentru totdeauna. Născut în condiţii teribile, copilul nu avea să fie normal niciodată. Lipsa oxigenului, la naştere, a condus la un diagnostic extreme de dur: paralizie cerebrală.

Printr-o minune, băieţelul a supravieţuit. Deşi medicii nu i-au dat prea multe şanse la viaţă, copilul a învins moartea, însă cu ce preţ? Marian, aşa se numeşte micul luptător, suferă acum de paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav. Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu poate face exerciţiile recomandate de medici.

La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Copleşit, poate, de situaţia neaşteptată, el nu a ştiut cum să facă faţă situaţiei şi a plecat în lume. În urmă au rămas două suflete.

"Nimeni nu este tras la răspundere. Au rămas doi copii orfani. Nimeni nu poate înţelege ce înseamnă nopţi nedormite, cum pot creşte eu aceşti doi copii, ce chin este. Se spune că Dumnezeu îţi dă cât poţi duce. Este foarte greu să-i vezi aşa. Mi se rupe sufletul când văd cât suferă. Marian înţelege ce se întâmplă, mă ascultă. Dacă mă vede că plâng se întristează şi el", povesteşte bunica celor doi copii.

Trăiesc din mila oamenilor cu suflet

Deşi are în grijă un copil cu handicap grav, bunica lui Marian nu beneficiază de pensie de însoţitor. Ironic, i s-a spus că nu are dreptul. Sunt săraci şi trăiesc de multe ori din mila oamenilor cu suflet. Banii care le intră în casă sunt puţini, iar cheltuielile sunt mari. Nu este uşor să îngrijeşti doi copii, unul atât de grav bolnav. Cu toate astea, bunica are încredere că într-o zi în viaţa lor se va schimba în bine. Când pune capul pe pernă, bunica se roagă la Dumnezeu să facă o minune şi Marian să fie un copil normal. Îsi doreşte să-l audă vorbind, ar vrea s-o strige, să-i spună ce simte. Ochii lui vorbesc pentru el.

Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar şi o mărturie despre eforturile supraomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru a-i creşte pe copii.

Strigăt de durere: Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu

"Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să plătească avocatul. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.

Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. 

Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi, bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e.

Vă rog să o sprijiniţi, mai ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 7 ani. Cu ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată", scrie Andreea.

Nu rămâneţi indiferenţi şi haideţi să-i dăm şansa de-a se bucura de dragostea surioarei sale, de compania prietenilor, de adierea unei pale de vânt, de căldură soarelui, de trilul unei păsări, gustul senzaţional al unei căpşune, de valurile mării, de imaginea fantastică pe care ţi-o oferă vârful unui munte.

Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociatiei "Salvează o inimă", http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian sau în conturile bancare deschise

BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei)

RO83BRDE170SV96487401700 (euro)

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/si-au-pierdut-mama-la-nastere-scrisoarea-emotionanta-a-unei-fetite-de-12-ani-despre-fratiorul-ei-b_173952.html#ixzz3FNuSbUfW

Campanie umanitară a Asociației “Salveză o inimă” Marian vrea să facă primii pași

Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe
Marian cu mare greutate, cu multă durere, și ... a murit. Familia băiețelului a mai primit o
veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie
simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav.
Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai
în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu
face toate exerciţiile recomandate de către medici.
La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Acesta a
ales să plece departe de casă, tocmai în Italia și și-a lăsat familia la greu. În urmă au rămas
doi îngeri: Mihaela Andreea și Marian Geambașu. Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare
foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar
şi o mărturie despre eforturile neomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru
a-i creşte pe copii și pentru a-i acorda o atenție sporită lui Marian.
Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu
multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi
şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu
a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele
meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu
procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să
plătească avocatul.
Frăţiorul meu a primit la naştere diagnosticul de paralizie cerebrală, tetrapareză
spastică. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are
serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un
apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la
doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.
Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea
lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare
care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de
frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. Contul pe care şi l-a deschis la BRD este
RO12BRDE170SV88285531700 cont în lei, iar contul în euro este
RO83BRDE170SV96487401700.
Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi,
bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor
să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul
pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va
mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să
ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e. Vă rog să o sprijiniţi, mai
ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să
n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 6 ani. Cu
ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată.
Fiind atinși de emoționanta scrisoare primită de la sora lui Marian Geambașu, Asociatia
“Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri pentru acești
minunați copii. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației,
http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian/ sau în conturile bancare deschise
la BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei) și RO83BRDE170SV96487401700 (euro).
Numărul de telefon al bunicii este 0768998435. Mai multe informații despre caz găsiți pe
www.geambasumarian.blogspot.com/
“Marian este un copil minunat și ne-am decis să-l ajutăm cu orice preț. Credem în
sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar acest copil va
putea să aibă parte de un tratament așa cum se cuvine. Orice om este important, însă când
vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci
orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și
speranță. Dorința noastră cea mai mare este să-l vedem pe Marian cum face primii pași în
viață”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul
campaniei umanitare “Marian vrea să facă primii pași!”
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească
sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați,
oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și
proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă,
mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca
lucrurile să meargă într-o direcție bună