Şi-au pierdut mama la naştere! Scrisoarea EMOŢIONANTĂ a unei fetiţe de 12 ani, despre frăţiorul ei bolnav

Mii de multumiri doamnei Roxana Gagiu si redactiei ROMANIA TV.net
Marian a venit pe lume într-o zi sfântă. Pe 15 august, în urmă cu 7 ani, o tânără de 23 de ani i-a dat naştere cu preţul propriei vieţi. După ore de chin, băieţelul s-a născut cu şanse minime de supravieţuire. Lăsată să se zbată în chinurile naşterii pentru că medicul care se ocupase de sarcină trebuia să-şi serbeze fiica, tânăra mamă a închis ochii pentru totdeauna lăsând în urmă doi copii: o fată de cinci ani şi un băieţel cu handicap grav. Bunica celor doi copii este astăzi mamă pentru cele două suflete condamnate. Povestea lor este cutremurătoare şi demnă de un scenariu de film, o dramă a secolului XXI.

Durere fără margini, întrebări fără răspuns şi o copilărie furată mult prea devreme. Andreea are doar 12 ani şi o poveste cutremurătoare. Fetiţa şi-a pierdut mamă când avea doar 5 ani, într-o zi de miercuri, într-un spital din Olt. La 10 jumătate dimineaţa, mama ei ajungea în spitalul din Calafat pregătită să aducă pe lume un băieţel. A născut după câteva ore de chin cu preţul propriei vieţi. Medicul care a monitorizat cele nouă luni de sarcina a considerat, în acea zi, că este important să-şi serbeze fiica şi a lăsat tânăra mămică în grija asistentelor. A plecat din spital în jurul prânzului şi s-a întors seara după numeroase telefoane. A fost în zadar. Prea târziu! Gabriela Geambașu a murit după ce a adus pe lume un băieţel de 4.300 de grame. "A avut ruptură uterină cu şoc hemoragic. 23 de ani avea nora mea. Era o fată slăbuţă, cu părul lung. Întotdeauna avea zâmbetul pe faţă. Chiar dacă era supărată, ea tot timpul zâmbea. Era o fată foarte bună", spune cu lacrimi în ochi soacra tinerei.

Durerea a fost de nedescris pentru toată familia. Era de neconceput ce se întâmplase. Totul căpătase alt sens, viaţa lor avea să se schimbe din acel moment pentru totdeauna. Născut în condiţii teribile, copilul nu avea să fie normal niciodată. Lipsa oxigenului, la naştere, a condus la un diagnostic extreme de dur: paralizie cerebrală.

Printr-o minune, băieţelul a supravieţuit. Deşi medicii nu i-au dat prea multe şanse la viaţă, copilul a învins moartea, însă cu ce preţ? Marian, aşa se numeşte micul luptător, suferă acum de paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav. Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu poate face exerciţiile recomandate de medici.

La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Copleşit, poate, de situaţia neaşteptată, el nu a ştiut cum să facă faţă situaţiei şi a plecat în lume. În urmă au rămas două suflete.

"Nimeni nu este tras la răspundere. Au rămas doi copii orfani. Nimeni nu poate înţelege ce înseamnă nopţi nedormite, cum pot creşte eu aceşti doi copii, ce chin este. Se spune că Dumnezeu îţi dă cât poţi duce. Este foarte greu să-i vezi aşa. Mi se rupe sufletul când văd cât suferă. Marian înţelege ce se întâmplă, mă ascultă. Dacă mă vede că plâng se întristează şi el", povesteşte bunica celor doi copii.

Trăiesc din mila oamenilor cu suflet

Deşi are în grijă un copil cu handicap grav, bunica lui Marian nu beneficiază de pensie de însoţitor. Ironic, i s-a spus că nu are dreptul. Sunt săraci şi trăiesc de multe ori din mila oamenilor cu suflet. Banii care le intră în casă sunt puţini, iar cheltuielile sunt mari. Nu este uşor să îngrijeşti doi copii, unul atât de grav bolnav. Cu toate astea, bunica are încredere că într-o zi în viaţa lor se va schimba în bine. Când pune capul pe pernă, bunica se roagă la Dumnezeu să facă o minune şi Marian să fie un copil normal. Îsi doreşte să-l audă vorbind, ar vrea s-o strige, să-i spună ce simte. Ochii lui vorbesc pentru el.

Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar şi o mărturie despre eforturile supraomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru a-i creşte pe copii.

Strigăt de durere: Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu

"Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să plătească avocatul. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.

Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. 

Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi, bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e.

Vă rog să o sprijiniţi, mai ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 7 ani. Cu ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată", scrie Andreea.

Nu rămâneţi indiferenţi şi haideţi să-i dăm şansa de-a se bucura de dragostea surioarei sale, de compania prietenilor, de adierea unei pale de vânt, de căldură soarelui, de trilul unei păsări, gustul senzaţional al unei căpşune, de valurile mării, de imaginea fantastică pe care ţi-o oferă vârful unui munte.

Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociatiei "Salvează o inimă", http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian sau în conturile bancare deschise

BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei)

RO83BRDE170SV96487401700 (euro)

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/si-au-pierdut-mama-la-nastere-scrisoarea-emotionanta-a-unei-fetite-de-12-ani-despre-fratiorul-ei-b_173952.html#ixzz3FNuSbUfW

Campanie umanitară a Asociației “Salveză o inimă” Marian vrea să facă primii pași

Acum mai bine de 7 ani, chiar de Sfânta Maria, Gabriela Geambașu l-a născut pe
Marian cu mare greutate, cu multă durere, și ... a murit. Familia băiețelului a mai primit o
veste tragică de la medici, diagnosticându-l pe Marian cu paralizie cerebrală, epilepsie
simptomatică și tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav.
Băiatul nu merge, nu vorbește, nu își ține capul, nu stă în șezut, ci trebuie purtat numai
în brațe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu
face toate exerciţiile recomandate de către medici.
La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul a rămas şi fără tată. Acesta a
ales să plece departe de casă, tocmai în Italia și și-a lăsat familia la greu. În urmă au rămas
doi îngeri: Mihaela Andreea și Marian Geambașu. Sora lui Marian a făcut publică o scrisoare
foarte emoţionantă, pe care am ales să o redăm integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar
şi o mărturie despre eforturile neomenești pe care bunica le-a făcut în ultimii şapte ani pentru
a-i creşte pe copii și pentru a-i acorda o atenție sporită lui Marian.
Acum 7 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu
multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi
şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu
a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele
meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu
procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să
plătească avocatul.
Frăţiorul meu a primit la naştere diagnosticul de paralizie cerebrală, tetrapareză
spastică. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are
serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un
apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la
doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.
Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea
lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare
care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de
frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. Contul pe care şi l-a deschis la BRD este
RO12BRDE170SV88285531700 cont în lei, iar contul în euro este
RO83BRDE170SV96487401700.
Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi,
bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor
să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul
pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va
mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să
ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e. Vă rog să o sprijiniţi, mai
ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să
n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 6 ani. Cu
ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată.
Fiind atinși de emoționanta scrisoare primită de la sora lui Marian Geambașu, Asociatia
“Salvează o inimă” a demarat urgent o campanie de strangere de fonduri pentru acești
minunați copii. Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației,
http://salveazaoinima.ro/campaigns/caz-geambasu-marian/ sau în conturile bancare deschise
la BRD: RO12BRDE170SV88285531700 (lei) și RO83BRDE170SV96487401700 (euro).
Numărul de telefon al bunicii este 0768998435. Mai multe informații despre caz găsiți pe
www.geambasumarian.blogspot.com/
“Marian este un copil minunat și ne-am decis să-l ajutăm cu orice preț. Credem în
sensibilitatea oamenilor, credem foarte mult că românii au un suflet minunat, iar acest copil va
putea să aibă parte de un tratament așa cum se cuvine. Orice om este important, însă când
vine vorba de un copil nevinovat și frumos, care suferă de o boală nedreaptă, îți vine să faci
orice numai să-l vezi sănătos, cu gura până la urechi de fericire și cu o inimă plină de iubire și
speranță. Dorința noastră cea mai mare este să-l vedem pe Marian cum face primii pași în
viață”, declară Vlad Plăcintă, președintele Asociației “Salvează o inimă”, organizatorul
campaniei umanitare “Marian vrea să facă primii pași!”
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească
sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați,
oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și
proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă,
mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca
lucrurile să meargă într-o direcție bună

Să ajutăm un copil aflat în suferinţă!

Un copil de 6 ani are nevoie urgentă de ajutor. Se numeşte Gabriel Marian Geambaşu şi este din Craiova, judeţul Dolj. Mama lui, Gabriela Victoriţa, a murit la naştere, iar tatăl a plecat în Italia, lăsându-l împreună cu sora lui de 11 ani în grija bunicii lor, Mariana Nedelcu. A fost diagnosticat cu paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică şi tetrapareză spastică, fiind încadrat în gradul de handicap grav (7:1+5). La cei 6 anişori ai lui, Gabriel nu merge, nu vorbeşte, nu îşi ţine capul, nu stă în şezut, ci trebuie purtat doar pe braţe. Un tratament de recuperare l-ar ajuta enorm, însă din cauza costurilor ridicate, nu face toate exerciţiile recomandate de către medici. Bunica a trebuit să renunţe la serviciu pentru a fi permanent alături de el. Singurul venit al familiei sunt indemnizaţia copilului şi ajutorul de la stat, care adunate nu ajung nici măcar la 600 de lei. Din aceşti bani, bunica trebuie să achite chiria şi întreţinerea, să cumpere medicamentele pentru copil şi să-i plătească tratamentul, să asigure hrana familiei şi alte nevoi… ceea ce este imposibil. În aceste condiţii, orice ajutor este bine-venit, indiferent dacă acesta constă în hrană, îmbrăcăminte, obiecte sau bani. Cei care vor să-l ajute pe Gabriel să-şi câştige dreptul la o viaţă demnă pot trimite bani în contul RO12BRDE170SV88285531700 deschis la BRD. Bunica lui, Mariana Nedelcu, poate fi contactată la numărul de telefon: 0768.998.435.

sursa articol: Ziarul Lumina

Lumină pentru un vis. Scrisoarea emoţionantă a unui copil de 11 ani, despre frăţiorul său

În toamna anului trecut, scriam aici, în paginile Jurnalului Național, despre un caz copleșitor și dureros, al unui băiețel cu paralizie cerebrală, a cărui mamă a murit la naștere (vezi articolul„Îngeri orfani. Scrisoarea surorii unui băieţel paraplegic; mama lor a murit la naşterea fiului”). Marian-Gabriel Geambașu (6 ani) se află, de la naștere, în grija bunicii sale, Mariana Nedelcu, și-a surorii mai mici, Andreea Geambașu, o curajoasă fetiță de 11 ani. În urma mediatizării cazului, această familie chinuită a simțit mâna binecuvântată a semenilor mângâindu-i. Doamna Nedelcu m-a sunat câteva săptămâni la rând, să îmi spună despre care sumă, oricât de modestă, care intra în contul lor. Banii, câți au fost, i-a folosit pentru a intensifica terapia copilului. Micile ei vești fericite – „Găbițu își ține capul drept!”, „Găbițu ne-a zâmbit pentru prima dată!”, „Găbițu încearcă să se întoarcă pe o parte!” – m-au înseninat (dar mi-au și întristat) și mie ziua. Pentru Gabriel, terapia nu va înceta niciodată. Nici nevoia de fonduri a bunicii.

S-a mai întâmplat ceva, datorită aceleiași mediatizări a cazului din toamna anului trecut: primăria din Craiova – prin dna primar Lia Olguța Vasilescu - le-a acordat o locuință socială (o clădire veche, naționalizată, care necesita multe reparații), pentru a nu mai fi nevoiți să stea cu chirie. Au urmat luni întregi în care, mână de la mână, oameni și diferite societăți au reușit să amenajeze cele două camere și dependințele lor, pentru a putea fi locuite. În primăvară, în Postul Paștelui, cei doi copii și bunica lor s-au mutat în casa cea nouă. Dar pentru că nu trebuie să se oprească aici povestea lor, Andreea Geambașu ne-a trimis o nouă scrisoare la redacție, în pragul sărbătorilor pascale. Sper că nu vă va lăsa indiferenți nici de această dată! (Simona Lazăr)

Oameni dragi și buni,

„Climb every mountain, pass every stream, / Follow the rainbow, till you find your dream.”
„Urcă orice munte, treci peste orice pârâu, / Curcubeul îl urmează, până ce visul tău se realizează.”

Acestea sunt versurile dintr-o poezie pe care am învățat-o la şcoală la ora de engleză. Cuvinte care reprezintă o încurajare frumoasă pentru mine şi îmi insuflă încredere şi speranță. Încredere în Dumnezeu, care până acum ne-a întins mâini iubitoare mie şi frățiorului meu Gabriel-Marian şi bunicii noastre Nedelcu Mariana, cea care ne-a crescut şi ne-a îngrijit cu dragoste după moartea mamei şi după plecarea tatălui nostru. Speranță pentru împlinirea visului care a înmugurit în sufletul meu de copil de 11 ani. Visul meu căruia vreau să îi dau glas prin această scrisoare. Frățiorul meu Gabriel s-a născut cu tetrapareză spastică, paralizie cerebrală, epilepsie simptomatică. Mama s-a stins din viață în timp ce-l aducea pe el pe lume. Iar de atunci el a avut parte de multe suferințe, dureri, copilăria liniştită fiind pentru el doar o imagine dintr-un vis frumos. Bunica mea ne creşte de atunci, mai ales de când tata a plecat în altă țară încercând să lucreze ceva pentru noi, a împărțit cu el zi de zi, noapte de noapte, toate suferințe le lui. Iar eu i-am fost alături, străduindu-mă să-i mai înseninez clipele triste.

Noi suntem de la Seaca de Câmp, unde am locuit până acum doi ani. Şi pentru că tata nu a reuşit să găsească pentru noi ajutorul de care aveam nevoie,bunica mea a luptat să ne obțină toate cele necesare şi mai ales îngrijirea specială de care are nevoie Gabriel. L-a învățat să înghită, să mănânce, a învățat să-l înțeleagă, a fost cu el la spital ori de câte ori a fost nevoie, l-a vegheat în momentele de criză şi de durere, a consultat mai mulți doctori pentru el. A bătut la mai multe uşi, cerând ajutor pentru el, a încercat să mediatizeze situația noastră. A renunțat la serviciu, dedicându-se astfel total lui Gabriel şi mie, singurul ei venit rămânând pensia lui de invaliditate de 630 lei şi alocația mea de la şcoală. Ne-am descurcat foarte greu, având parte de multe lipsuri şi greutăți. Acum doi ani în urma unui articol publicat într-un ziar local, am primit o perioadă sprijin din partea unor persoane cu suflet mare, care ne-au ajutat să locuim cu chirie în Craiova. Astfel, bunica a putut să-l ducă pe Gabriel la şedințe de recuperare în urma cărora, spre marea noastră bucu- rie,situația lui s-a mai îmbunătățit. 

Începând cu iarna aceasta, în urma unui articol publicat de Jurnalul Național, am obținut din partea primăriei o locuință socială, unde suntem acum. Sunt două camere care au nevoie de renovare, amenajare, ca să fie un mediu de viață cât mai sănătos, mai ales pentru fratele meu. Eu învăț acum la o şcoală din Craiova şi descopăr noutățile şi nevoile unui elev de clasa a cincea. Bunica mea caută mereu soluții ca să se descurce cu cheltuielile casei, cu medicamentele şi pamperşii care îi trebuie lui Gabriel, se zbate să îmi ofe re meditațiile şi cele necesare mie la şcoală. Ar vrea să aibă posibilitatea să renoveze casa, să-i procure lui Gabriel tot ce are nevoie; îşi doreşte să ajungă cu el la un control de specialitate, la un medic bun care să evalueze corect starea lui şi să-i prescrie un tratament adecvat. De mult n-a mai avut posibilitatea să-l consulte un specialist. Bunica îşi doreşte şi pentru mine un consult medical, fiindcă am probleme cu ambii genunchi. Uneori survine o dislocare bruscă a genunchilor, însoțită de dureri, astfel încât nu mai pot merge. La şcoală merg cu drag, încercând să mă integrez şi să-mi fac prieteni noi. Şi îmi mențin vie speranța că cineva îmi va citi această scrisoare şi o va ajuta pe bunica să obțină cele necesare pentru noi, mai ales pentru Gabriel.

Bunica poate fi contactată la numărul de telefon 0768998435 ,iar orice ajutor financiar poate fi oferit în contul RO12BRDE170SV88285531700 deschis la banca BRD Craiova. 

Eu mă gândesc mai mult la fratele meu Găbițu, pe al cărui chip rar am văzut un zâmbet chinuit. Şi îl rog pe Dumnezeu să îmi trimită lumină şi ajutor pentru visul meu, acela de a-l vedea pe fratele meu mult mai bine decât este acum.

Răspunsul Lui pare că l-am găsit în poezia învățată la ora de engleză: „Urcă orice munte, treci peste orice pârâu, / Curcubeul îl urmează, până ce visul tău se realizează.” 

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!
Andreea Geambașu,
11 ani, Craiova

sursa:Jurnalul National

Îngeri orfani. Scrisoarea surorii unui băieţel paraplegic; mama lor a murit la naşterea fiului

A împlinit 6 ani în ziua de Sântă Măria Mare. Şi-ar fi trebuit să fie aceasta o sărbătoare mare, cu părinţii, bunicii şi sora alături, cu prieteni care să-i cânte „La mulţi ani!”. Ar fi trebuit, în prag de septembrie, să intre la clasa pregătitoare, să înveţe să caligrafieze bastonaşe şi cercuri, redesenându-şi copilăria. Dar nimic din toate acestea nu a fost sortit să se întâmple. Nu a fost sortit să se întâmple… încă de la naşterea sa. Povestea lui Gabriel-Marian Geambaşu, copilul care n-o să rotunjească niciodată litere, e tristă şi începe din clipa naşterii lui. Ziua în care a primit prima şi singura notă din viaţa lui: 0. Zero!

Sacrificiul unei mame

Da, atunci când a venit pe lume, pe 15 august 2007, i s-a pus nota: 0. Nu respire, nu mişca, iar după lungile eforturi de resuscitare, avea să intre în viaţă fragil şi singur. Dându-i naştere, mama lui a murit. Gabriela-Victoria Geambaşu s-a chinuit să nască, pe cale naturală, în vreme ce medicul de gardă era undeva, într-un loc în care mai mulţi angajaţi ai spitalului din Craiova sărbătoreau onomastica unora dintre ei. L-a împins în lume, cu ultimele ei puteri, dându-şi ultima suflare. I-a lăsat doar numele ei, Gabriel/Gabriela, în loc de mângâiere.

Născut în condiţii teribile, copilul nu avea să fie normal niciodată. Lipsa oxigenului, la naştere, a condus la un diagnostic extreme de dur: paralizie cerebrală. 

La scurtă vreme după înmormântarea mamei, băieţelul cel atât de tragic venit pe lume a rămas şi fără tată. Copleşit, poate, de situaţia neaşteptată, el nu a ştiut cum să facă faţă situaţiei şi a plecat în lume. În urmă au rămas… două suflete. Două, pentru că în familia Geambaşu, cu 5 înainte, se mai născuse un copil: Mihaela Andreea. Ea, Mihaela, acum elevă în clasa a V-a la o şcoală din Craiova, este cea care ne-a trimis la redacţie o scrisoare emoţionantă, pe care am ales să v-o redau integral. Este un strigăt disperat de ajutor, dar şi o caldă mărturie despre eforturile pe care bunica din partea mamei le-a făcut în ultimii şase ani pentru a-i creşte pe aceşti doi copii.

 Dragostea unei surori

 Acum aproape 6 ani, pe 15 august, mama mea l-a născut pe fratele meu cu mare greutate, cu multă durere, iar ea s-a stins pe masa de naştere. Bunica mea, care ne-a crescut pe amândoi şi ne-a purtat de grijă de când tata ne-a părăsit, plecând în Italia, mi-a povestit că doctoriţa nu a avut grijă de mami la naştere şi că de atunci ea încearcă să facă dreptate pentru fratele meu. Unii oameni au încercat să o împiedice, dar bunica a mers mai departe, înaintând cu procesul până în prezent. Cred că şi aici ar avea nevoie de ajutor, a luptat din greu să plătească avocatul.

Frăţiorul meu a primit la naştere diagnosticul de paralizie cerebrală, tetrapareză spastică. Noi stăteam la ţară, la Seaca de Câmp, dar bunica s-a zbătut şi, deşi nu mai are serviciu, fiindcă a trebuit să renunţe la el când tata ne-a părăsit, a reuşit să închirieze un apartament în Craiova, ca să îl ducă pe Gabriel la şedinţe de recuperare, la tratament, la doctor. Dar se descurcă foarte greu, mai ales că medicamentele şi pamperşii lui costă mult.

Gabriel nici nu poate să mănânce normal, aşa că trebuie să aibă grijă şi de mâncarea lui. Abia se descurcă lunar cu chiria şi ce mai are de plătit. Încerc să o ajut şi eu, căutând ziare care ar vrea să publice povestea noastră. Poate aude un om bun, căruia să îi pară rău de frăţiorul meu şi să îi trimită ajutor. Contul pe care şi l-a deschis la BRD este RO12BRDE170SV88285531700 cont în lei, iar contul în euro este RO83BRDE170SV96487401700.

Fratele meu are nevoie de medicamente, de ajutor pentru tratament, de pamperşi, bunica zice că ar avea nevoie să îl vadă şi un alt medic specialist, iar ea are nevoie de ajutor să aibă cu ce plăti chiria, întreţinerea şi să aibă grijă şi de mine. Se zbate să câştige procesul pentru fratele meu şi îmi spune că speră că va putea să ne ofere o viaţă mai bună şi că nu va mai trebui să suferim atât. Mi-a promis că, deşi tata ne-a părăsit, iar mami nu mai este, ea o să ne fie mereu alături şi nu o să ne lase vreodată. Şi eu ştiu că aşa e. Vă rog să o sprijiniţi, mai ales că eu tare aş vrea să-l văd pe fratele meu că merge şi vorbeşte şi râde, iar pe bunica să n-o mai văd că oftează şi lăcrimează toată ziua. Frăţiorul meu a rezistat din greu 6 ani. Cu ajutorul dumneavoastră ar putea să ne zâmbească şi el odată.”

 Dăruirea unei bunici

Din vraful de documente care atestă afecţiunea de care suferă Gabriel-Marian Geambaşu, reţin diagnosticul: „Paralizie cerebrală ­ Tetrapareză spastică ­ Epilepsie simptomaică”. Copilul nu se mişcă, nu stă în fund, nu mănâncă decât hrană lichidă sau pasată, umedă. Bunica lui, Mariana Nedelcu, îl poartă permanent în braţe. Se odihneşte doar când şi când, atunci când Andreea preia sarcinile de… mamă şi infirmieră. Când era mai mică, spune ea, şi-a dorit să se facă poliţist, sau procuror, sau judecător. Să facă dreptate în lume. Acum, devenind tot mai responsabilă pentru viaţa frăţiorului ei, şi-ar dori să ajungă medic, să găsească leacul minune şi să-l vindece. În ciuda greutăţilor, în ciuda faptului că, de multe ori, abia dacă au ce mânca, Andreea Mihaela Geambaşu se străduieşte să înveţe bine. Ca să poată urma şcoala aceea de medicină la care visează… Deşi din scrisoarea ei nu reiese asta, înţelegi că, acum, la început de septembrie, e nevoie şi de multe cărţi, rechizite, ghiozdan… Dar nu a cerut nimic pentru ea. A învăţat de la bunica ei ce înseamnă dăruirea… Dar oare nu e o lecţie prea dură pentru un copil de 11 ani.

Mesajul primit de la Andreea este despre un copil cu un handicap sever care are nevoie de îngrijiri speciale (şi costisitoare), despre o bunică în stare să lupte fără oprire pentru nepoţeii ei. De fapt, mesajul este despre o familie aflată pe buza prăpastiei, a unei prăpăstii sociale şi economice. Nu e un caz singular. Dar e un caz despre care ştim şi în care putem interveni, fie şi cu o mică donaţie.